REŞIŢA – La turneul din acest an au participat doar șase șahiști, din cei opt nominalizați.
Ediția a VIII-a a Memorialului Nicolae Sandu la șah, programată la sfârșitul săptămânii trecute, s-a încheiat mult mai devreme decât se așteptau organizatorii. Asta pentru că, din cei opt jucători nominalizați, au onorat turneul omagial doar șase. În aceste condiții, s-au disputat cinci runde, în sistem fiecare cu fiecare.
Locul întâi a fost ocupat de Gheorghe Stroescu, învingător cu 4,5 puncte, urmat de Criatian Daniel Pădurean, 3 puncte, și de Ioan Calomfirescu și Lus Horia Chițibea, ambii cu câte 2,5 puncte, departajați de coeficienții specifici. „N-au reușit să mai ajungă la concurs Ioan Păduraru și David Datcu Goiceanu, din diferite motive, ne-a declarat Mihai Bolintiș, noul președinte al Asociației Județene de Șah Caraș-Severin. Turneul a fost extrem de dens, cu partide de calitate și rezultate pe muchie de cuțit. Faptul ca s-a jucat la un timp mare (circa 1h 30 minute de jucător) a dus la reducerea erorilor și la o calitate sporită a jocului practicat. Concursul s-a dorit a fi și o utilă repetiție înainte de participarea echipei Muncitorul Reșița la Campionatul Național pe echipe Divizia A de la Mamaia, din perioada 2-11 octombrie, dar a însemnat și un criteriu (nu singurul) de selecție a juniorilor. Numai că, există riscul ca echipa de seniori să nu se prezinte la turneul de Divizia A, fiindcă Muncitorul Reșița nu a dat semne până marți, 29 septembrie, că ar contribui, alături de A.J. de Șah Caraș-Severin, la finanțarea deplasării la competiție“.
