REŞIŢA – Judeţul scapă, deocamdată, de mâna cu care cei de la Centru urmau să închidă robinetul apei potabile.
O şedinţă extraordinară convocată de primarul Mihai Stepanescu i-a adunat, vineri, 25 septembrie, pe aleşii urbei să decidă soarta apei de la robinet. Aceştia au votat instituirea unei garanţii reale imobiliare în favoarea Ministerului Finanţelor Publice – Agenţia de Administrare Fiscală – asupra terenului cu fâneaţă de la Kilometrul 7,5.
„Garanţia a fost necesară pentru eşalonarea la plată a datoriilor operatorului judeţean de apă şi canalizare SC AquaCaraş SA, dispuse de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice din Caraş-Severin, reprezentând corecţiile financiare aplicate în cadrul Programului ISPA. În vederea asigurării sustenabilităţii operatorului judeţean, pentru a nu pericilita buna funcţionare a serviciilor de apă şi canalizare de la nivelul judeţului Caraş-Severin, este necesară implicarea tuturor acţionarilor, atât a Consiliului Judeţean Caraş-Severin, care este acţionar majoritar, cât şi a celorlalţi acţionari“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.
Aleşii urbei au mai votat proiecte vizând amplasarea şi autorizarea mijloacelor publicitare în Reşiţa, precum şi preluarea unui microbuz şcolar transferat de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, pentru transportul elevilor.
