Pentru handbaliştii reşiţeni, sezonul 2006/2007 a fost unul strălucitor. Angajaţi pe trei fronturi, ei au reuşit performanţe neanticipate nici de cei mai optimişti dintre suporteri.
Poate doar antrenorul Omer Aihan a crezut în şansele elevilor săi. Pe plan extern, obiectivul a fost depăşit de o manieră extraordinară, calificarea în sferturi fiind incomparabilă cu adjudecarea trofeului Challenge Cup.
Apoi, au urmat ratarea podiumului Ligii Naţionale, după un final de campionat discutabil, şi scăparea printre degete a finalei Cupei României, după ce miercuri, 16 mai a.c., au cedat în faţa constănţenilor.
Sigur, acum, la rece, se pot face tot felul de analize. Care sunt doar de competenţa tehnicienilor. Cert este că starea de oboseală acumulată a fost determinantă. În alte condiţii, U.C.M. Reşiţa n-ar fi ratat finala Cupei, şi chiar ar fi putut intra în posesia trofeului.
Dovadă faptul că, şi în aceste condiţii, H.C.M. Constanţa, campioana ţării, a tremurat serios pentru a ajunge în finală.
Cu alte cuvinte, aşa cum le-am transmis cu prilejul vizitei în redacţia noastră, la Timpul 5000, o repetăm şi din acest colţ de pagină: handbaliştii şi toţi cei care gravitează în jurul lor merită recunoştinţa reşiţenilor.
Fiindcă, dincolo de performanţele sportive, pe toate canalele media s-a vorbit de Reşiţa, de Caraş-Severin, cum nu s-a mai întâmplat de multă vreme.
Felicitări!
Marius Moraru