Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa şi-a făcut zilele trecute bilanţul celui de-al 28-lea an de activitate.

Manifestările trecute în revistă de preşedintele asociaţiei, Erwin Josef Ţigla, şi locţiitorul său, dr. ing. Christian Paul Chioncel, au vizat perioada cuprinsă între 10 iulie 2014 şi 5 iulie 2015, interval în care au fost organizate sau coorganizate un număr de 225 de activităţi culturale, artistice şi religioase. Din rândul acestora s-au remarcat cele din cadrul „Decadei Culturii Germane în Banatul Montan (octombrie 2014, ediţia a XXIV-a), precum şi cele din timpul „Zilelor Literaturii Germane la Reşiţa (aprilie 2015, ediţia a XXV-a) sau cele ale concursului cu caracter internaţional „Copiii desenează ţinutul natal“ (continuarea ediţiei a XII-a).

În acest an de activitate, asociaţia a editat şase titluri de carte, două CD-uri, 19 plicuri filatelice ocazionale şi a realizat 18 ştampile poştale ocazionale, dedicate diferitelor evenimente. De asemenea, a fost realizată la Monetăria Statului din Bucureşti şi o medalie.

Revista lunară „Echo der Vortragsreihe“ („Ecoul Asociaţiei“- n.r.), editată de Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa , apare neîntrerupt începând cu 1 februarie 1990. În iulie 2015, publicaţia a ajuns la numărul 307. De asemenea, periodicul „împreună, miteinander, együttesen“ a apărut până în prezent de 39 de ori, din care un număr în acest an de activitate. Buletinul informativ „Info“ a apărut în decembrie 2014, numărul total de apariţii ale acestuia fiind de zece.

După prezentarea bilanţului, cei prezenţi au fost părtaşi la programul artistic pregătit de formaţia de dansuri populare germane „Enzian (coordonatori: Marianne şi Nelu Florea). Momentele artistice au fost întregite de muzicianul Vincenzo Cerra, unul dintre componenţii formaţiei muzicale „Banater Bergland“, şi corul „Franz Stürmer (dirijor: Elena Cozâltea). De asemenea, au fost expuse desene şi sculpturi realizate de membrii cercurilor de pictură şi sculptură ale asociaţiei germane, conduse de soţii Doina şi Gustav Hlinka şi George Molin.

De la înfiinţarea asociaţiei, noiembrie 1987, şi până în prezent, au fost organizate sau coorganizate un număr de 3.754 de manifestări.