BĂILE HERCULANE – Pentru acest sezon, agenţii economici din turism se aşteaptă la creşteri pe toate planurile.
Proprietarii unităţilor de cazare din staţiunea de pe Valea Cernei s-au reorientat către publicul tânăr oferind animatoare, stand-up comedy și cabaret dar și introducând pentru prima dată pachete all-inclusive.
„Hotelierii au înțeles nevoia de a schimba imaginea locului și transformarea sa într-o stațiune cu servicii de lux, axată nu numai pe tratament, ci și pe petreceri exclusiviste și răsfăț”, a precizat Laura Pătru, reprezentantul Asociației Pro Turism Herculane.
Sezonul estival pe malul Cernei are în program, pe lângă tratamentul clasic oferit în baze de tratament reabilitate în conformitate cu standardele europene, pachete dedicate tuturor vârstelor, ce cuprind servicii la centrele SPA – băi în ciocolată, băi cu lapte și miere, masaje cu bețe de bambus și roci vulcanice, jacuzzi, saună și piscine cu apă caldă. Pentru copii se extind locurile de joacă, cei pasionați de munte și dornici de mișcare în aer liber, pe lângă traseele montane, au la dispoziție un nou centru de biciclete sau pot face croaziere pe Dunăre, în timp ce amatorii de adrenalină pot încerca rafting pe Cerna.
„Administrația județeană și cea locală au demarat proiecte de reabilitare, în prezent desfășurând lucrări la rețeaua de apă și canalizare, dar și de asfaltare a drumurilor, urmând ca până la sfârșitul acestui an să fie renovate Piața Hercules, Parcul Imperial Central și Parcul Vicol. Au intrat în renovare și câteva din clădirile istorice, însă aici lucrurile decurg ceva mai lent din cauza birocrației și a sumelor mari necesare pentru restaurări”, a mai adăugat reprezentanta asociației.
Hotelurile Afrodita, Diana, Dacia și Domogled au fost renovate capital, cu investiții majore în bazele de tratament, iar alte trei, respectiv Roman, Hercules și Minerva, vor intra în scurt timp în circuitul turistic, după finalizarea lucrărilor de renovare.
„Toate aceste investiții majore se resimt, în primul rând, în numărul de turiști. Numai în anul 2014, numărul total al turiștilor care au vizitat stațiunea a fost de 76.060, dintre care 3.012 străini. Comparativ cu anul trecut, unele din hotelurile renovate au înregistrat o creștere de 28% a numărului de vizitatori, iar aceste cifre se află în continuă creștere”, a mai adăugat Laura Pătru.