REŞIŢA – Preşedintele CJ, Sorin Frunzăverde, şi consilierul judeţean Nicolae Ştefănescu au căzut de acord în această privinţă.
În cea mai recentă şedinţă a forului judeţean, Ştefănescu a ţinut să precizeze că în cartierul în care locuieşte, Lunca Pomostului, lucrările efectuate la reţeaua de apă şi canalizare au schimbat total aspectul zonei, lasând porţiuni întregi de carosabil nerefăcute.
„E cartierul în care locuim – a aprobat Sorin Frunzăverde – şi ai dreptate. Dar Consiliul Judeţean are de terminat până la sfârşitul acestui an lucrări în valoare de 160 de milioane de euro. Cu executantul, Hidroconstrucţia – care a câştigat licitaţia pentru că au pedigree-ul necesar – am purtat mai multe discuţii, inclusiv cu directorul lor de la Bucureşti. Organizăm comandamente în fiecare săptămână şi suntem în faza în care aplicăm penalizări. Am îmbunătăţit situaţia însă au lucrări în tot judeţul. Dacă reziliem contractul, va trebui să organizăm o nouă licitaţie şi, din cauza timpului insuficient, am pierde banii din fonduri europene“, a explicat preşedintele CJ.
Nicolae Ştefănescu a precizat că există mai multe persoane care locuiesc în zonă şi care şi-au declarat intenţia de a acţiona în judecată constructorul care nu a finalizat lucrările după aproape un an şi jumătate.
„Ştiu că AquaCaraş are şedinţe săptămânale din această cauză, pentru că nu se finalizează lucrările. Dar, în paralel, aceşti domni constructori se ocupă şi cu reparaţii particulare“, a mai adăugat Ştefănescu. Şi alţi consilieri judeţeni au vorbit despre această situaţie, considerând că, dacă rezilierea contractului nu reprezintă o soluţie viabilă, se impun penalizări.
