Caraş-Severin, Romania

În rândurile de faţă ar fi trebuit să vorbim, conform, obiceiului, despre ultimele pregătiri pentru partida de debut din Liga a II-a de fotbal, ediţia 2007/2008, pe care F.C.M.R. o va susţine sâmbătă, 25 august a.c., în compania formaţiei Industria Sârmei Câmpia Turzii.

Euforie şi mister

Ei bine, după euforia veştii că Marian Iancu, patronul Politehnicii Timişoara, este dispus să salveze fotbalul reşiţean, urmând să investească aproape două milioane de euro, aşa cum a declarat şi ziarului Timpul, paşii următori au fost învăluiţi în mister, toate discuţiile fiind purtate, în ultimele trei zile, la Timişoara, cu materializare la Federaţia Română de Fotbal.

Iar pentru negocierile cu reprezentanţii din Valea Domanului a fost desemnat

Gheorghe Chivorchian, directorul sportiv al clubului timişorean.

În aceste condiţii, lotul cu care F.C.M. Reşiţa va aborda noul sezon competiţional îl vom afla abia în cursul zilei de astăzi, fiindcă, din spusele lui Eugen Călin, organizatorul de competiţii, lotul urma să fie conturat aseară.

Cert este că un număr de şapte jucători au devenit liberi de contract, urmând să-şi caute echipe. Este vorba despre Doană, Lazarovici, Stoianov, Tânc, Boterez, Mihăilă şi Costachi. În timp ce, Cojocaru şi Miloş s-au aflat, ieri, la Timişoara, pentru a negocia viitorul lor statut la F.C.M. Reşiţa.

Rămâne să aşteptăm, cu nerăbdare noua componenţă a echipei care va aborda meciul de sâmbătă, de la ora 11.00, cu Industria Sârmei Câmpia Turzii.

Marius Moraru

[email protected]