Se spune că prima impresie contează. Prima impresie a unui călător cu trenul spre Reşiţa ar fi condiţiile de călătorie. Urmează apoi gara, o „carte de vizită“ a unei localităţi.
Pentru multe persoane e primul lucru pe care îl văd la sosire.
Reşiţa stă prost la acest capitol. Cineva care nu a mai vizitat oraşul nostru, dacă are ghinionul să circule cu trenul, poate rămâne de-a dreptul „impresionat“ după ceea ce va vedea în Gara de Nord a municipiului reşedinţă de judeţ.
Eventualii turişti ar putea fi asaltaţi de cerşetori şi persoane fără adăpost care îşi fac veacul pe acolo. Din acest punct de vedere, conform responsabililor, nu există soluţii. Se pare că au fost duşi şi la centrele de ajutor, însă fără succes.
Alte probleme cu care ne confruntăm în gară ar fi pavajul uzat, sălile de aşteptare care nu oferă nici măcar condiţii umane, darămite civilizate sau la standarde europene. „La noi în gară nu este chiar aşa de rău ca în altele. Sunt condiţii acceptabile“, a declarat Todosie Tămăşilă, şef de staţie la Gara Nord. Ultima modernizare a gării a fost în urmă cu aproximativ cinci ani.
Luând în considerare cele spuse anterior, ne-am putea consola cu gândul că există ceva proiecte de modernizare şi că nu va mai dura mult până să ne bucurăm şi la acest capitol sau măcar la acest capitol, de standarde europene. Nici vorbă.
În proiectul de modernizare a gărilor care există şi care se execută de altfel, nici vorbă de Reşiţa Nord. Eventual Reşiţa Sud, după cum spunea şi şeful de staţie: „La Reşiţa Sud se preconizează că vor fi investiţi ceva bani, dar nici despre acest lucru nu ştim prea multe“.
Doina Rolea
