REŞIŢA – De la 1 aprilie, în ţările Uniunii Europene se renunţă la cota de lapte. Aceasta a fost introdusă în România în anul 2007.
Sistemul cotelor de lapte a fost introdus în ţările UE în urmă cu 31 de ani, ca o măsură de a limita supraproducţia. De fapt, aceasta reprezintă cantitatea de lapte şi produse din lapte ce poate fi comercializată într-un an de cotă, care începe la 1 aprilie şi se încheie la 31 martie. În România, cota de lapte a fost introdusă în 2007, odată cu aderarea ţării noastre la UE. La acel moment, cota pentru România a fost stabilită la 3,057 milioane de tone. Numai că, spre deosebire de alte ţări care aparţin spaţiului comunitar, România a produs mai puţin lapte decât avea dreptul, iar diferenţa a fost importată de procesatori din ţările vecine, în mod special din Ungaria şi Polonia.
De săptămâna viitoare, odată cu eliminarea cotelor de lapte, vor creşte şi grijile fermierilor români, întrucât aceştia nu au condiţii optime de păstrare a laptelui până la vânzare, riscând astfel să fie eliminaţi de pe piaţa concurenţială de străini. Liviu Munteanu, consilier superior în cadrul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, consideră că măsura este bună, specifică unei economii normale de piaţă, unde funcţionează principiul cerere – ofertă. Însă, pentru a putea face faţă concurenţei venite din partea altor ţări, fermierii români ar trebui să beneficieze de un sistem de sprijin asemănător cu cel al ţărilor din spaţiul comunitar.
„Până acum, fabricile de lapte trebuiau să încheie contracte cu fermierii posesori de cotă de lapte, iar producătorii mici şi mari din judeţ aveau unde să-şi vândă laptele, chiar şi la preţ mic. De la 1 aprilie, fabricile nu mai au obligaţia să încheie contracte cu românii, ci pot importa laptele din statele care îl produc mai ieftin. Astfel apare concurenţa între fermierii români şi cei străini. Dar nu este o concurenţă corectă, pentru că fermierii noştri nu sunt adunaţi în forme asociative puternice, nu au o productivitate comparabilă cu cea a celorlalte ţări din UE şi nu beneficiază de subvenţii asemănătoare. De exemplu, pentru a stimula producţia şi exportul de lapte, unele state acordă fermierilor, pe lângă subvenţia pe cap de animal, şi o primă de export, ceea ce face ca preţul laptelui să fie mai mic decât cel cerut de români“, a explicat dr. ing. Liviu Munteanu.
Ce este de făcut în acest caz şi care sunt şansele de reuşită ale fermierului român? Răspunsul îl primim tot de la Liviu Munteanu. „O posibilă soluţie de ajutorare a micului fermier care îşi vinde laptele cu un leu, sau chiar mai puţin, ar fi scăderea TVA-ului la lapte şi declararea acestuia ca produs alimentar de bază. Pe de altă parte, pentru a putea supravieţui pe piaţa concurenţială, micii fermieri trebuie să se asocieze. Odată formată asocierea, aceştia vor trebui să-şi doteze cooperativa cu instalaţii de păstrare şi procesare a laptelui“, a mai precizat Munteanu.
În 2014, Ministrul Agriculturii a făcut un demers concret pentru a-i determina pe fermieri să se asocieze, oferindu-le un ajutor de minimis de 5.000 de euro pentru achiziţionarea tancurilor de răcire a laptelui. Prin această măsură nu s-a dorit doar impulsionarea fermierilor de a se grupa în forme asociative, ci şi sprijinirea sectorului laptelui care, după eliminarea cotelor, ar putea fi invadat de străini. În cazul cărăşenilor măsura nu a dat roade, căci la acea vreme nici o asociaţie nu a depus documentaţia pentru a solicita fonduri pentru răcitoarele de lapte.
La nivelul judeţului Caraş-Severin avem 349 de centre de prelucrare lapte integrat în cadrul exploataţiei, adică fermieri autorizaţi să-şi vândă laptele în pieţele şi târgurile din judeţ şi din ţară, precum şi cinci centre de prelucrare a laptelui independent, la Oraviţa, Zorlenţu Mare, Lăpuşnicel, Prigor şi Tirol.