REŞIŢA – A fost corespondent special în Irak riscând o vară fierbinte într-un loc fierbinte în care pericolele se aflau la tot pasul. A revenit şi a continuat să fie profesionistă fără să piardă ceva din sensibilitatea şi gingăşia pe care o au femeile, în orice poziţie se află. Despre Paula Neamţu – jurnalist, femeie, consilier de comunicare, mamă – puteţi afla mai multe în interviul acordat Jurnal CS.
Paula Neamţu este corespondent special al Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres şi de peste două decenii activează în domeniul comunicării, ajutând, de-a lungul timpului, autorităţile publice în diseminarea informaţiilor către populaţie.
JCS: În cei peste 20 de ani petrecuţi în căutarea adevărului ce a fost greu şi ce a fost frumos?
Paula Neamţu: Cred că cel mai greu lucru în meseria noastră îl reprezintă munca nenormată. Eşti tot timpul „în priză”, cum se spune, pentru că nu ştii când primeşti un telefon în miez de noapte şi trebuie să pleci pe teren. La fel de greu este să nu te laşi afectat de întâmplările, oamenii sau emoţiile din jurul tău în timp ce transmiţi ştirea. E foarte important ca modul în care jurnalistul descrie realitatea să fie obiectiv, indiferent de gravitatea sau optimismul situaţiei. Dar întâmplările, oamenii şi emoţiile din jurul tău sunt şi cele mai bune lecţii. Cu cât trece mai mult timpul, cu atât înveţi mai multe despre tine şi despre lume. E frumos că eşti, practic, un istoric al clipei.
JCS: Este jurnalismul un ţel, un scop în sine, sau mijlocul de a atinge un altul?
P.N.: Toată viaţa este bine să ai un ţel, un obiectiv de atins, pe care mai apoi să îţi doreşti să îl depăşeşti, indiferent dacă eşti parte a sexului frumos sau nu. Depinde de fiecare unde vrea să ajungă.
JCS: Aţi fost şi reprezentanta unor autorităţi ale statului. E dificil să treci de cealaltă parte a graniţei, a microfonului?
PN: Nu este greu dacă ţi-ai învăţat meseria. Ştiu exact ceea ce am de făcut, ori că este vorba de ştiri şi reportaje, ori că este vorba de consilierea vreunei autorităţi, pentru că am un avantaj: ştiu ceea ce vor jurnaliştii. Ştiu ceea ce mi-aş dori eu să aflu de la persoanele respective.
JCS: Aţi reprezentat o agenţie naţională de presă într-o zonă foarte fierbinte în acel moment, Irak.
P.N: Este o mândrie, în primul rând, faptul că lucrez pentru ce mai importantă şi cea mai veche agenţie naţională de presă din ţară. E adevărat, responsabilităţile sunt mult mai mari, dar şi provocările sunt mult mai incitante. Prin urmare, una dintre acestea a fost şi prezenţa mea, ca şi corespondent de război, în Irak, o lume pe care mi-am dorit să o cunosc deoarece pentru un jurnalist reprezintă o experienţă unică, ce te face să te gândeşti la ceea ce merită să bagi în seamă şi ceea ce nu are importanţă în viaţă.
JCS: Sunteţi un model pentru jurnalistele care vor să devină profesioniste în acelaşi domeniu?
PN: Cred în puterea exemplului şi m-aş bucura ca experienţa mea să motiveze mai departe. Şi mi-aş dori ca tinerele jurnaliste să urmeze toţi paşii, unul câte unul, pentru a ajunge în vârf. Să iubească limba română, să încerce să fie cât se poate de obiective, să verifice ştirea, să asculte poziţiile tuturor celor implicaţi în ştire, să nu caute doar senzaţionalul, chiar dacă se vinde mai uşor.
JCS: Ce reprezintă pentru dvs. dragostea, frumuseţea, gingăşia şi ce gânduri oferiţi femeilor acum, la început de primăvară?
PN: Pentru mine, dragostea reprezintă sensul vieţii şi nu folosesc cuvinte mari. Primesc multă dragoste şi o ofer, la rândul meu, familiei, prietenilor, tuturor oamenilor frumoşi la suflet. Pentru că frumuseţea este în primul rând cea sufletească. Iar când vorbesc de gingăşie, primul lucru care îmi vine în minte este ghiocelul. Şi pentru că suntem la început de primăvară, le transmit tuturor domnişoarelor şi domnelor o primăvară minunată, din toate punctele de vedere, dar şi cu tot dragul un „La Mulţi Ani“, pentru că toată luna ne este dedicată!
JCS: Vă mulţumim.