Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Universitatea Reșița – HC Alba Sebeș 19-31 (10-17), în Divizia A de handbal feminin, Seria B.

După trei victorii consecutive, a venit și prima înfrângere pentru Universitatea Reșița în returul Diviziei A de handbal feminin, Seria B. Elevele antrenorului Cristian Busuioc au întâlnit liderul neînvins, HC Alba Sebeș, o echipă cu foste jucătoare de Liga Națională care își dorește să ajungă pe prima scenă a handbalului feminin românesc. Având în față un adversar net superior, Universitatea Reșița s-a văzut nevoită să se recunoască învinsă, la capătul unui meci în care a avut puține sclipiri.

„S-a văzut la acest meci lipsa unui portar experimentat cum este Delia Roman, care are unele probleme medicale, a spus antrenorul Cristian Busuioc. Ne-au lipsit contraatacurile, în plus au fost ratări din situații de unu la unu, inclusiv din 7 metri. Am suferit mult la aruncările de afară, nu am avut soluții. Pe finalul primei reprize s-a accidentat și Alina Cristea, care are o contuzie la nivelul coapsei“, după cum ne-a spus medicul echipei, Ioan Șerbescu jr. După această înfrângere, Universitatea rămâne pe locul al IV-lea în clasament, cu 24 de puncte.

U“ Reșița: Alexandra Popescu, Andra Ioța, Ioana Stoiculescu – Alexandra Mihai (4 goluri), Andrada Stamin (4), Alexandra Dinu (3), Adriana Voina (2), Beatrice Kovari (2), Alina Cristea (1), Claudia Stanciuc (1), Claudia Baldovin (1), Lorena Movodean (1), Iasmina Roșian, Gianina Iung, Kinga Fazakas, Cătălina Dumitrescu.

În etapa viitoare, duminică, 22 februarie, Universitatea Reșița va juca în deplasare la SCM Pitești. Până atunci, miercuri, 18 februarie, junioarele I vor evolua în Campionatul Național, în deplasare la CSS Drobeta Turnu Severin.