Din cauza temperaturilor ridicate calea de rulare s-a dilatat iar angajaţii au fost nevoiţi să taie o bucată din şină pentru a evita alte probleme.
Nu e de mirare că avariile la tramvai sunt tot mai frecvente având în vedere vechimea căii de reluare care a ajuns la vârsta de 20 de ani. Mai îngrijorător e faptul că de la montarea şinei de tramvai, aceasta nu a suferit modificări majore sau îmbunătăţiri. „E normal ca după 20 de ani să apară probleme cu calea de rulare“, a declarat Florin Glava, director general la Prescom.
Nici la capitolul cabluri de curent nu stăm prea bine. Drept dovadă azi dimineaţă circulaţia tramvaielor a fost întreruptă pentru câteva minute deoarece s-a rupt un cablu în zona staţiei „Mioriţa“. „Suntem conştienţi de neplăcerile create călătorilor, dar noi facem tot posibilul pentru a remedia cât mai repede toate avariile“, a concluzionat Glava.