Caraş-Severin, Romania

Dacă până acum orele de religie însemnau doar eternele subiecte despre credinţă, datorie faţă de Dumnezeu sau rugăciuni, se pare că, începând cu acest an şcolar, vom păşi din acest punct de vedere în secolul XXI.

Astfel, elevii vor putea învăţa de acum înainte despre droguri sau sex, ecologie sau superstiţii, muzică sau astrologie. Problemele importante ale societăţii moderne vor fi puse în discuţie, profesorii urmând să prezinte poziţia religiilor vis-a-vis de acestea.

Elevilor nu li se va mai spune doar că nu este bine să facă ceva doar pentru simplul motiv că „Dumnezeu o interzice“, ci li se va explica în ce scop au apărut aceste reguli şi de ce este bine pentru ei să le respecte. Se vrea ca, prin această nouă programă, religia, o materie neglijată de cei mai mulţi dintre tineri, să devină nu numai atractivă cât mai ales un factor de educaţie.

Evident, fără ca prin aceasta să se ajungă la îndoctrinări. Însă, rolul principal va reveni profesorilor de religie care vor trebui să transpună în practică ceea ce pe hârtie sună foarte bine.

Nina Curiţa