Caraş-Severin, Romania

Vineri, 27 iunie 2008, în cadrul unei şedinţe ordinare, consilierii au aprobat în unanimitate acordarea unui sprijin financiar de 125.000 de lei (1,25 miliarde, în lei vechi) Episcopiei Caransebeşului, pentru activităţile eparhiale. În solicitarea Episcopiei se arată că banii ar fi necesari pentru susţinerea financiară a manifestărilor ce marchează aniversarea unora dintre cei mai reprezentativi ierarhi ai Episcopiei Caransebeşului.

Prezent în sala de şedinţe, primarul Ioan Marcel Vela a afirmat că, în fapt, sprijinul bănesc are ca destinaţie finalizarea lucrărilor la Catedrala Episcopală, etapă necesară pentru demararea proiectului de reamenajare a centrului civic. Adică, primind fonduri pentru organizarea acţiunii comemorative, Episcopia va putea transfera o parte din sumele destinate acestei manifestări către lucrările la Catedrală.

Surprinde, într-un fel, această decizie, dacă ne gândim că nu demult, tot cu frăţească dragoste, Episcopia solicita şi primea 800 de milioane de lei vechi de la Primărie, pentru o centrală dezafectată, pe care municipalitatea a demolat-o pentru amenajarea unui loc de joacă.

Iulius Pîrvu

[email protected]