Caraş-Severin, Romania

Acest proiect, initiat si pus în practica de catre studentii Universitatii
AGORA, are drept obiectiv principal crearea unui cadru de dezbatere a problemelor
aflate pe agenda publica. Prin intermediul acestor manifestari studentii au ocazia
sa stabileasca o cale de comunicare directa, informala cu reprezentantii clasei
politice, a mediului de afaceri, contribuind astfel atât la formarea lor
profesionala, cât si la îmbogatirea culturii lor civice.

În cadrul întâlnirii, Alexandru Athanasiu, membru al Parlamentului
European si senator de Bihor , a abordat teme de interes pentru studenti: principalele
momente de constituire a Uniunii Europene, stadiul proiectului Constitutiei
Europene, atributiile membrilor Parlamentului European, modul în care
România este reprezentata în cadrul institutiilor europene, migratia
fortei de munca, în special a celei cu înalta calificare, învatamântul
românesc în cadrul sistemului european etc.

Zoltan Pengo