Caraş-Severin, Romania

În aceste zile când temperaturile exterioare au ajuns la peste 33 de grade Celsius la umbră, călătorul aflat prin oraş cu treburi – fiindcă la o asemenea caniculă nu poate fi vorba de plimbare – îşi doreşte cel mai mult o gură de apă rece sau să-şi poată clăti faţa cu câţiva stropi de apă. În municipiu nu e posibil acest lucru.

Cu excepţia Centrului Civic, unde zilele trecute au fost instalate câteva cişmele, în Reşiţa nu mai găseşti aşa ceva. Mai mult chiar, la Reşiţa, la această dată nu mai există nici măcar o singură fântână arteziană în stare de funcţionare unde un trecător să poată găsi două, trei minute de linişte sau de răcoare.

Nici măcar în parcuri sau în locurile de joacă pentru copiii nu există nici o sursă de apă, pentru ca aceştia să-şi poată potoli setea sau să se spele pe mâini atunci când se murdăresc. Vechile fântâni arteziene ornamentale construite înainte de 1989 zac în paragină şi nu mai sunt folosite. Au rămas doar bazinele în care a crescut iarba.

Administratorul public al Reşiţei, Gabriel Ionescu ne-a spus că: „în bugetul Consiliului Local Reşiţa, nu au fost prevăzuţi bani pentru altceva la capitolul fântâni sau cişmele, decât pentru fântâna din Centrul Civic, care a intrat în reparaţii“.

Sorin Goruianu

[email protected]