Caraş-Severin, Romania

UCM Reşiţa, reunită cu o zi în urmă, va avea pentru această perioadă, un program de pregătire foarte încărcat, dar şi foarte greu.

Peste doar o săptămână, componenţii de la UCM Reşiţa vor pleca într-un stagiu de pregătire la mare, de zece zile. La întoarcere, antrenorul Omer Aihan alături de sportivi, se vor pregăti în Reşiţa încă o săptămână, după care vor pleca pentru şapte zile în staţiunea Băile Herculane pentru un cantonament. Pentru că antrenorul ştie ce înseamnă o pregătire cu echipe bune, de nivel european, handbaliştii vor efectua în perioada 15-16 august a.c. şi un turneu internaţional în Germania, unde vor întâlni în câteva partide echipe foarte puternice, după cum spunea Omer Aihan.

Iar în drum spre  Germania, băieţii vor susţine o partidă amicală împotriva echipei din Szeged. La întoarcerea din Germania, staff-ul tehnic al echipei a mai programat un turneu internaţional în Serbia, dacă nu intervin modificări de ultimă oră. Chiar dacă de la reunirea lotului au lipsit cele două noi achiziţii, Pancu şi portarul Natalyuk, cei doi vor efectua alături de echipă cantonamentele şi turneele în străinătate.

„Nu am încercat să aducem la echipă nume sonore ale handbalului, ci am încercat să păstrăm echipa aşa cum este, cu toţi jucătorii din sezonul trecut, ceea ce este un lucru mare şi vom încerca ca şi în acest sezon competiţional să nu dezamăgim şi să ajungem cât mai sus“, spunea astăzi, la reunirea handbaliştilor, antrenorul Omer Aihan.

Elevii antrenorilor Omer Aihan şi Gligore Czari vor avea şi în acest an competiţional o misiune grea, mai ales că suporterii s-au obişnuit deja cu rezultatele excepţionale a echipei UCM Reşiţa.

Camelia Giuca

[email protected]