Caraş-Severin, Romania

Anul 2007 a fost unul plin de evenimente pentru cei de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule. În primele luni şi-au schimbat sediul cu unul la standarde europene.

A urmat apoi eliberarea actelor în două ore de la depunere. Acum, aceştia doresc înfiinţarea unui ghişeu al Trezoreriei în incinta clădirii serviciului, sau în apropiere. Înfiinţarea ghişeului ar trebui să uşureze eforturile depuse de persoanele care au nevoie de certificate de înmatriculare sau plăcuţe de înmatriculare, deoarece existenţa unui ghişeu ar permite efectuarea tuturor operaţiunilor într-un singur loc.

„Ne-a venit ideea, deoarece pentru a plăti taxele necesare eliberării actelor, omul face multe drumuri. În acest fel, totul se va desfăşura, dacă nu în clădirea noastră, măcar în apropiere“, a declarat comisar şef Valentin Homescu, şeful serviciului. Pentru realizarea proiectului, în prezent se poartă discuţii cu reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Caraş-Severin şi cu arhitecţi, în vederea găsirii celei mai bune soluţii.

O altă idee care va fi pusă în practică în cel mai scurt timp, este construirea unui atelier pentru confecţionarea plăcuţelor de înmatriculare. Locaţia a fost găsită deja (în curtea Grupului Şcolar „Ştefan Anghel“), se mai aşteaptă doar utilajele de la Bucureşti.

„În câteva luni vom confecţiona plăcuţe şi la Reşiţa“, a adăugat comisarul şef Homescu. Pentru eliberarea plăcuţelor acum se poate aştepta şi o săptămână, deoarece acestea sunt confecţionate la Timişoara, iar în cazul în care persoanele doresc numere preferenţiale, operaţiunea durează.

„Când atelierul va funcţiona, această problemă nu va mai exista“, a concluzionat dl Homescu.

Doina Rolea

[email protected]