Emoţii mari pentru absolvenţii de liceu care au aflat sâmbătă rezultatele pe care le-au obţinut la examenul de bacalaureat. Notele au fost afişate în centrele în care au fost susţinute examenele.
La nivel de judeţ, din 2612 elevi prezenţi la examen, au reuşit 2467 de candidaţi, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Caraş-Severin, Bianca Stanciu. Cei mai mulţi elevi s-au situat între notele 8-8,99. Nu există nici un candidat, din judeţ, cu media 10.
Tot sâmbătă, după aflarea rezultatelor, s-au depus şi contestaţiile. 245 de lucrări din judeţul nostru vor fi recorectate în Centrul regional de contestaţii din judeţul Mehedinţi.
La centrul „Traian Vuia”, elevii au fost foarte nemulţumiţi de rezultatele la sport şi limba engleză (proba scrisă). Deşi era de aşteptat ca cele mai contestate rezultate să fie cele de la limba română, la Liceul „Traian Vuia”, cei mai mulţi tineri au rămas şocaţi de rezultatele la engleză şi…sport. „S-au făcut multe mişmaşuri”, aceasta a fost concluzia la care au ajuns elevii şi părinţii.
Are 11 ani de handbal şi nota 7,80 la proba de sport din cadrul examenului de bacalaureat. Cazul nu e singular.
După cinci ani de judo, a obţinut nota 7, 70. Locul IV la lupte, faza naţională şi cu nota 8 la sport. Iar elevul „incapabil” ia nota zece.
Cel care a ieşit plângând din sala de sport, spunând că va lua notă mică, ia de fapt o notă mare. Cum se explică? Asta povestesc părinţii, stând în curtea şcolii, nedumeriţi de această răsturnare de situaţie.
Ion Damian ne arată diploma şi medaliile obţinute de fiica sa, Iulia, campioană naţională la karate, care a luat numai 8,50 la proba sportivă. 90% din sportivii de performanţă de la „Mircea Eliade”, dintre cei pe care îi cunosc, au luat note mici la sport, spune G.E.
Nici la limba engleză elevii nu stau prea bine. „Am luat 6,20 la engleză şi am atestat Cambridge”, povesteşte Emina Floroiu. „Eu am luat 6,95 la engleză şi sunt foarte nemulţumită. Lucrările noastre au fost corectate de profesori de la grupuri şcolare, care, dacă văd un cuvânt mai deştept, îl taie, pentru că nu îl înţeleg. Majoritatea dintre noi avem luat atestatul Cambridge avansat pentru limba engleză”, ne zice şi Alina Iucu.
Profesorii, la rândul lor, nu îşi explică cum e posibil ca la 7 ore pe săptămână de limba engleză şi cu atestat, elevii să ia asemenea note.
I-am cerut opinia şi insp. şc. general, Gheorghe Magas, care a sfătuit elevii să facă contestaţii. Excepţie face sportul, o probă care nu poate fi contestată.
Oana Copocean
