VĂLIUG – Se plânge o locuitoare a comunei vizavi de reacţia autorităţilor atunci când le trece pragul pentru a le cere sprijinul. Amalia Boitor, la cei 70 de ani pe care-i are, locuieşte şi se gospodăreşte singură în Văliug, şi în loc să stea acasă, să-şi aibă grijă de bătrâneţi, a ajuns pe drumuri mai toată ziua.
Aşa a ajuns să apeleze şi la redacţia Jurnal CS pentru a-şi spune păsul. Pe scurt, femeia spune că necazul ei pleacă de la nişte vecini care, de ceva vreme, au început să-i treacă pe lângă casă cu diferite utilaje, cu tractoare, cu peridocuri, care nu doar că au stricat drumul, dar au început să-i şi dărâme casa.
„Trec cu tractoare cu lemne pe lângă casă, scutură tot. Şi drumul se scutură la trei metri, darmite casa. Să treacă prin partea lor! Avem case bătrâne, de piatră, au căzut ţiglele“, se plânge femeia. Locuinţa bătrânei nu e chiar în ruine, mai ales că în ultimii câţiva ani şi-a reparat pereţii. Însă acoperişul a început să cadă pe bucăţi, iar femeia se plânge că n-ar avea cum să se urce acolo ca să repare: „M-aş urca eu să repar, aşa cum am făcut şi cu pereţii, că ţigle mai am, dar nu sunt capabilă. (…) Am fost poştăriţă, dar mi-am câştigat banii cinstit“. Acum, la pensie, nu are bani ca să plătească pe cineva să-i repare acoperişul, pentru că o bună parte din bani o dă pe medicamente. Şi necazul cu casa nu e singurul. A mai avut şi altele, cu casa de pensii: „Sunt încadrată în gradul II de handicap, iar cei de la Reşiţa mi-au luat pensia de două ori. Am fost şi în Bucureşti, la institutul de expertiză, ca s-o primesc înapoi“.
Femeia ne povesteşte că s-a tot plâns pe la diferite autorităţi şi le-a cerut ajutorul, iar reprezentanţii unora dintre acestea chiar i-au promis sprijin. „Lasă, tanti, că o să facem“, şi de atunci nimic.
Şi pentru că este bătrână şi bolnavă, ar fi trebuit să treacă zilnic pragul dispensarului din localitate, numai că acolo nu este nimeni zilnic, ci doar o dată la două zile. Şi dacă între casă şi dispensar sunt autorităţi locale, femeia le mai trece, din când în când pragul, pentru a le aminti de promisiunile făcute. Spune că deja-i este ruşine să mai ceară cuiva ajutorul pentru că, de fiecare dată „Când mă bag pe uşă, parcă se bagă moartea! (…) Îşi dau aere, dar să nu uite de unde au plecat“. Nu cere mult, decât ca vecinii care trec cu utilaje prin zonă, să nu mai treacă atât de aproape de casa ei, mai ales că au şi alte rute la dispoziţie. Şi ar cere, de la autorităţile locale, acordarea unui ajutor de urgenţă de câteva sute de lei, ca să-şi poată achita eventualele reparaţii la acoperiş. Nu de alta, dar îi plouă în casă.
În încercarea de a veni în ajutorul femeii, am luat legătura cu primarul comunei Văliug, care ne-a spus că ştie în detaliu povestea acesteia şi că, în mai multe rânduri, a şi ajutat-o personal (deci nu din fondurile autorităţilor locale), atât cu materiale, cât şi cu plata diferitelor lucrări de reparaţii la locuinţa bătrânei. Acesta ne-a explicat că fisurile apărute la casa Amaliei Boitor nu sunt pe exterior, unde ar fi trebuit să apară din vina maşinilor care trec pe stradă, ci pe interior, fiind provocate de trecerea timpului. Primarul a precizat că autorităţile locale din Văliug nu pot s-o ajute pe bătrână pentru că s-ar crea un precedent, fiecare persoană singură putând să ceară, în lanţ, ajutorul primăriei pentru refacerea caselor. Mai mult, potrivit edilului, bătrâna nu e chiar atât de singură, putând fi ajutată de copiii şi nepoţii din Reşiţa sau Timişoara, fiind totuşi vorba despre un imobil care poate deveni, cândva, al lor, o moştenire de care ar trebui să aibă grijă.
Antoniu Mocanu