Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Cererile de plată pentru Măsura 215 – pachet a) – plăţi privind bunăstarea animalelor – porcine, sesiunea 1, anul 3 de angajament se pot depune până la data de 18 august, inclusiv, anunţă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Cererea poate fi completată pe hârtie sau online de către beneficiar, individual prin accesarea site-ului www.apia.org.ro. După completarea online, cererea se tipăreşte şi, la fel ca şi cea completată pe hârtie, se depune la centrul judeţean APIA, pe a cărui rază teritorială se află sediul social sau pe raza teritorială unde are capacitatea de producţie cea mai mare. Eventualele greşeli care se fac la completare se corectează de către beneficiar prin tăiere cu o linie orizontală, iar informaţia corectă va fi înscrisă alături, confirmând corecţia efectuată prin semnarea şi datarea acesteia de către beneficiar.

Dovada depunerii cererii de plată o reprezintă bonul de mână care conţine următoarele date: centrul judeţean, numărul cererii din registrul special, data şi ora înregistrării, numele lizibil şi semnătura funcţionarului APIA care a primit cererea.

Cererile de plată vor fi însoţite, obligatoriu, de următoarele documente: copie CUI/CIF, după caz; copie buletin/carte de identitate a titularului/administratorului/reprezentantului legal/ împuternicitului; copie autorizaţie sanitar-veterinară/copie înregistrare sanitar-veterinară pentru exploataţiile comerciale tip A, după caz sau copii autorizaţii sanitar-veterinare/copii înregistrări sanitar-veterinare pentru exploataţiile comerciale tip A, după caz pentru mai multe exploataţii cu cod ANSVSA; copia schiţei adăpostului/adăposturilor pentru fiecare exploataţie cu cod ANSVSA (din care să reiasă adresa şi suprafaţa spaţiilor de cazare/ spaţiul maxim de cazare pe compartiment iar pentru pachetul 2 a), schiţa pereţilor exteriori cu suprafeţele transparente, pentru determinarea suprafeţei vitrate precum şi pentru sistemul de iluminare şi ventilaţie pentru fiecare hală.); programul de iluminat: vară/iarnă (în funcţie de dată schimbării orei) care să conţină intervalul orar pe perioade, în funcţie de tehnologia de creştere şi categoria de porcine, după caz; graficul de livrare estimat anual; graficul de populare estimat anual; copia declaraţiei pe suprafaţă, dacă este cazul; împuternicire şi copii acte de identificare împuternicit, dacă este cazul; document coordonate bancare; alte documente justificative, dacă este cazul.

R.B.N.