Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Pomii fructiferi care au fost lăsaţi fără tratamente pe tot parcursul anului sunt bolnavi şi atacaţi acum de dăunători.

Pomicultorii cărăşeni se luptă cu făinarea şi rapănul, cele mai frecvente boli întâlnite la plantaţiile de măr, păr şi gutui. „În perioadele ploioase şi călduroase, pomii fructiferi sunt afectaţi de boli şi dăunători, care dacă nu sunt tratate şi stopate la timp se dezvoltă şi se extind. Efectele se vor observa mai târziu, pentru că, atât calitativ cât şi cantitativ, producţia de fructe va avea de suferit.

Tratamentele se execută cu fungicide, în cazul rapănului preparate pe bază de cupru, în timp ce pentru combaterea făinării, se folosesc preparate pe bază de sulf. În afară de acestea, pomicultorii mai pot apela la fungicidele organice de sinteză, cu un spectru mai larg de acţiune”, ne-a declarat inginerul horticol Constantin Huza, specialist în cadrul Camerei Agricole din subordinea Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

Monilioza fructelor şi băşicarea frunzelor sunt două dintre cele mai păguboase boli ale speciilor de sâmburoase (cireş, vişin, cais, piersic, prun), care apar îndeosebi în anii cu primăveri ploioase, cu ceaţă, rouă şi umiditate atmosferică ridicată. Şi cum primăvara lui 2014 le-a avut pe toate, plantaţiile pomicole din judeţ nu au scăpat neafectate.

„În cazul moliniozelor, pătărilor şi ciuruirilor bacteriene se folosesc, în general, fungicide sistemice, ce dau rezistenţă plantei. În cazul dăunătorilor, avem de-a face cu «musca cireşelor», «viermele prunelor», «omida păroasă» şi «afidele. Tratamentele împotriva acestora se fac cu insecticide, la avertizarea Direcţiei Fitosanitare, care anunţă primăriile atunci când în livezi sunt semne vizibile ale acestor dăunători”, a mai precizat Constantin Huza.

Roxana Bălan Nafiru