Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Pictură, grafică și sculptură, toate acestea se regăsesc în expoziția găzduită până la începutul lui de galeria de artă din oraș.

O întâlnire de suflet, între prieteni și pentru prieteni. Așa am putea descrie în câteva cuvinte evenimentul găzduit, la sfârșitul săptămânii, de galeria Agora din Reșița. La 10 ani de la primirea distincției „Meritul Cultural”, conferit de fostul președinte al României Ion Iliescu artiștilor Ion Bobeică și Petru Comisarschi, cei doi plasticieni au organizat o expoziție retrospectivă la care și-au invitat prietenii și apropiații. „Am considerat că acesta este un moment oportun pentru a le arăta celor care ne iubesc că nu am stat degeaba în toți acești ani. Din această cauză, în expoziția mea apar lucrări de grafică, reliefuri ale unor personalități importante și pictura, toate începând cu anul 2004″, ne-a declarat Petru Comisarschi, artistul care, în ultima perioadă, a lucrat la realizarea plachetei din piatră artificială cu figura lui Paul Iorgovici, ce urmează a fi montată pe fațada bibliotecii județene.

La rândul său, președintele filialei reșițene a Uniunii Artiștilor Plastici, Ion Bobeică, ne-a declarat că, la jumătatea lunii iulie, va fi prezent cu o parte dintre colegii săi într-o tabără internațională de pictură, care se va desfășura la Carașova, și la care și-au anunțat participarea și pictori din țara vecină, Serbia. Acest eveniment va fi sprijinit, așa cum menționa Ion Bobeică, de către Primăria Reșița. Tot în această vară, la sfârșitul lunii august, artiștii reșițeni vor fi prezenți pe malul Dunării, în comuna Berzasca, acolo unde anul acesta are loc cea de-a cincea ediție a taberei de creație, pe care UAP Reșița o organizează împreună cu primăria din localitate.

Printre invitați evenimentului de la Agora s-a numărat și criticul de artă Adrian Stepan, care a apreciat calitatea expoziției: „Ambii artiștii au lucrat, au crescut, au înflorit, pot spune, în Reșița. Sunt zeci de ani în urma lor, ani în care au lăsat o seamă de lucrări. Unul în școală, prin copiii pe care i-a crescut și i-a îndrumat, și mă refer la Petru Comisarschi, iar Ion Bobeică prin scenografiile spectacolelor pe care le-a semnat și care s-au bucurat de succes. De succes s-au bucurat lucrările ambilor artiști. De mare valoare sunt și lucrările expuse aici. De fapt, suntem în fața unei expoziții de artă modernă, care poate fi dusă și prezentată cu brio oriunde. Totul este ca cel care o prezintă, susține vernisajul, să aibă răbdare și să descifreze tot ce au încifrat cei doi prin linie și culoare. Este o expoziție care într-adevăr trebuie văzută, care te face să gândești”.

Roxana Bălan Nafiru