REŞIŢA – Miercuri, 23 aprilie a.c., cu începere de la ora 17, este programată o nouă etapă din cadrul Cupei României la fotbal, ediţia 2014/2015.
Iată programul rundei: A.S. Bucoşniţa – Semenicul Văliug, Prolaz Caraşova – Minerul Anina, Agmonia Zăvoi – A.S. Berzasca, Recolta Berzovia – Metalul II Reşiţa.
„Atrag atenţia partidele de la Zăvoi şi Berzovia, în care se întâlnesc echipe din acelaşi eşalon, fiecare având şanse de a se califica în faza următoare, ne-a declarat prof. Viorel Lolea, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Caraş-Severin. Dar aşteptăm replici pe măsură şi de la formaţiile A.S. Bucoşniţa şi Prolaz Caraşova, având în vedere caracterul tradiţionalei competiţii fotbalistice”.
