Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Luptătorul Vlad Caraș, legitimat la Clubul Sportiv Municipal Reșița, a obținut medalia de bronz a categoriei 96 kg, la Turneul Internațional de Lupte al României pentru juniori, desfășurat la Centrul Apollo din București.

„Mă așteptam să termine pe primul loc, dar a făcut o greșeală tehnică și a ajuns în finala pentru bronz. Sper ca la viitoarele Campionate Europene de juniori să aibă o evoluție bună și să urce pe podium. El este medaliat cu bronz la ediția de anul trecut”, a spus antrenorul emerit Adrian Dacica. Vlad Caraș este campion mondial la lupte pe plajă și a fost desemnat cel mai bun sportiv al județului Caraș-Severin în anul 2013, în ierarhia tradițională alcătuită de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș-Severin.

La Internaționalele de Lupte ale României, competiție adresată juniorilor, a participat încă un reprezentant al Clubului Sportiv Municipal Reșița. La categoria 120 kg, Constantin Dănilă s-a clasat pe locul IX.