Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Judeţul Caraş-Severin nu va beneficia de autostrăzi pentru mult timp, lucru întărit de ministrul Dan Şova.

Ministrul Transporturilor s-a aflat joi în municipiul reşedinţă de județ, în cadrul unei vizite de lucru pe care o efectuează în aceste zile în Regiunea Vest. „Sunt mai multe probleme cu infrastructura din partea aceasta a ţării. Mai aproape de dumneavoastră este autostrada Timişoara – Lugoj, la 40 de km, ce va fi finalizată în maximum un an de acum încolo. Chiar dacă nu aveţi autostradă aici, aveţi acces la Coridorul IV paneuropean. La prezentarea proiectului România 100 (infrastructura de viitoare autostrăzi) au fost subliniate două lucruri importante: logica esenţială pentru construcţia autostrăzilor este de a lega punctele vitale de la est la vest şi de la nord la sud, respectiv unirea provinciilor istorice, pentru că ne-am unit acum o sută de ani şi nu ne-am integrat încă”, a explicat ministrul Şova motivul pentru care judeţul Caraş-Severin nu va beneficia de vreun kilometru de autostradă, cel puţin nu până în anul 2020. Ideea a fost susţinută şi confirmată de deputatul Ion Mocioalcă: „În şedinţa grupului parlamentar PSD, domnul ministru Şova a fost pur şi simplu călcat în picioare pentru că fiecare parlamentar voia ca autostrada să treacă prin judeţul lui, dacă se poate prin oraşul lui, sau chiar pe la el pe la poartă. În Caraş-Severin, cu 280.000 de locuitori, dacă avem drumuri exprese foarte bune, nu putem avea autostradă. La Reşiţa nu va fi autostradă pe timpul vieţii noastre”, a subliniat Mocioalcă.

Şova a amintit faptul că există proiecte legate de infrastructura judeţului ce pot fi realizate în scurt timp şi cu bani puţini. După ce ele au fost enumerate, deputatul Ion Mocioalcă a întărit aceste idei: „Pe mine şi pe colegii mei ne interesează cei 15-20 de kilometri de la Moldova Nouă a Orşova, ca să facem din Clisură un tronson turistic frecventabil, DN 57A de la Stamora Moraviţa la Oraviţa şi spre Moldova Nouă, unde nu s-a mai făcut nimic de pe vremea Marii Adunări Naţionale şi, pe viitor, dacă se va lega Lugojul de Turnu Severin, sunt lucruri pe care putem să le recunoaştem. Şoseaua de centură a Reşiţei este un lucru fezabil, realizabil şi destul de important pentru municipiu”. Un punct important pentru infrastructura de transport din ţară care ar afecta în mod pozitiv judeţul este legat de investiţiile pe Dunăre, pe segmentul infrastructurii portuare. „De săptămâna viitoare voi lua la rând toate porturile şi norocul mare este că, spre deosebire de autostrăzi, sumele necesare sunt infime. Cu câteva milioane de euro, într-un port, faci minuni. Şi aici va fi, cel mai probabil, vizat portul de la Moldova Veche. Dar cea mai importantă investiţie este să redai şenalul navigabil pentru navele de mare tonaj ca să putem discuta de agrement şi de transport de marfă pe Dunăre”, a precizat ministrul Şova. Ideea pe care acesta a precizat-o se leagă de dragarea fluviului pe o distanţă de 240 de kilometri pentru a se atinge adâncimea necesară pentru pescajul navelor.

„Pentru întreţinerea de vară, deci bani alocaţi pentru gropi, sunt circa 950.000 euro, ceea ce înseamnă o sumă foarte mică pentru un judeţ, dar noi sperăm să mai creştem puţin alocarea financiară pentru Caraş-Severin. Acest judeţ are, oricum, o reţea de drumuri mai bună decât multe altele”, a mai precizat ministrul Transporturilor.

Flavius Rotariu