Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Peste câteva zile se va da publicităţii numărul de tichete valorice dedicate judeţului nostru.

Proiectul de ordin ce reglementează acest program se mai află pentru câteva zile în dezbatere publică. Noua formă aduce câteva modificări, în sensul că, pentru prima dată, tichetele nu vor mai fi acordate fizic beneficiarilor; în program vor intra și autovehicule cu o vechime mai mare sau egală cu opt ani; vor fi disponibile 20.000 de tichete, cu un buget total de 140 milioane lei. În acest an, persoanele fizice care doresc să beneficieze de un tichet electronic se vor adresa direct producătorilor sau dealerilor validaţi în program. De asemenea, persoanele fizice și juridice, precum şi instituţiile publice care dețin autovehicule cu o vechime mai mare sau egală cu opt ani de la anul fabricației se pot înscrie în program.

Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat oficial că se va utiliza un singur tichet electronic pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, valoarea acestuia este de 6.500 lei. Pentru stimularea achiziţionării autovehiculelor cât mai prietenoase cu mediul, se va oferi posibilitatea acordării, pe lângă prima de casare, a unui eco-bonus în valoare de 500 lei pentru: achiziţionarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6; achiziţionarea unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100g/km; achiziţionarea unui autovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid.

Tichetele alocate pentru persoanele fizice vor fi distribuite pe fiecare județ, în raport cu numărul autovehiculelor uzate aflat în evidenţele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor. La nivelul fiecărui județ, vor fi repartizate în mod egal între punctele de lucru aparţinând producătorilor validați şi situate în respectiva unitate teritorială. Pentru persoanele fizice, sesiunea de finanţare va fi organizată în patru etape, fiecare etapă având o durată de câte 60 zile.

În prima etapă, toate tichetele alocate destinate persoanelor fizice vor fi repartizate pe fiecare județ, în raport cu numărul autovehiculelor uzate aflat în evidenţele DRPCIV. În a doua etapă, tichetele aferente fiecărui judeţ rămase neutilizate, precum și cele alocate pentru care s-au anulat notele de înscriere, vor fi redistribuite în mod egal între punctele de lucru aparţinând producătorilor validați din respectiva unitate teritorială. În a treia etapă, tichetele rămase se împart, în mod egal, între punctele de lucru ale producătorilor validaţi din judeţul respectiv. În această etapă, orice producător validat poate ceda tichetele alocate în favoarea unui alt producător validat, cu obligaţia de a informa, în prealabil, Administraţia Fondului pentru Mediu. În ultima etapă, tichetele rămase se vor împărţi în mod egal, între punctele de lucru. Pot participa doar producătorii validaţi care, în etapa a treia, au consumat toate tichetele alocate.