Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Medicii de familie din ţară şi din județ consideră că cele 20 de consultaţii zilnice încurcă lucrurile. Atât pacienţii cât şi medicii acuză faptul că starea de sănătate nu aşteaptă să fie programată.

Asta pe de o parte, pentru că ministerul de resort a făcut precizări legate de timpul necesar pentru o consultaţie pentru a nu suferi calitatea actului medical.

„Ca să meargă bine, ar trebui renunţat la plafonul de programări zilnice, cu toate că există o diferenţiere a acestuia în funcţie de numărul de pacienţi înscrişi pe listele medicilor. Nu cred că suma de 9,20 de lei pe care o primeşte un medic pentru o consultaţie face o asemenea gaură în buget… Pe de altă parte, încă aşteptăm contractele cu Casa de Asigurări de Sănătate, pentru că încă mergem pe baza adiţionalelor la contractele de anul trecut şi asta ar putea să se întindă. Vom presta în baza unor contracte de anul trecut şi cu normele din 2014. Asta e un fel de struţo-cămilă. Sperăm ca la congresul medicilor de familie, ce va avea loc în curând, să mai primim şi veşti bune”, ne-a declarat dr. Daniel Popovici, vicepreşedintele Asociaţiei medicilor de medicină generală şi medicina familiei Caraş-Severin.