REŞIŢA – Potrivit primarului Mihai Stepanescu, pentru căldura a o mie de familii, alte 32.000 achită subvenţii şi datorii, deşi nu sunt branşate în sistem.
Aleşii urbei au votat, recent, mai multe proiecte ce prelungesc agonia CET. După întreruperea temporară a robinetului de gaz, urbea şi-a rectificat bugetul, cele mai importante modificări aducând modificări şi în domeniul termoficării. „Rectificarea de buget s-a referit la o serie de sume aferente activităţii şcolare, este vorba şi despre acel amendament cu garantarea consumului de gaz de către operatorul de termoficare, preciza Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei. La viitoarele rectificări, vom veni cu mai multe poziţii sau cu o sumă considerabilă vizavi de gospodărirea oraşului. Pentru că sunt foarte mulţi bani care se duc pe subvenţii, şi cred eu că sunt bani care nu se văd”.
De asemenea, a fost aprobată scoaterea la licitaţie a activităţii de producţiei, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice în Reşiţa pentru o perioadă de 24 ani, procedurile urmând să fie finalizate în prima parte a lunii aprilie. „Există posibilitatea să vină oricine, chiar şi cu alte surse decât gazul, şi cu bani mai mulţi, să convingă cetăţenii şi instituţiile să se racordeze la sistem, spune Stepanescu. Vom vedea după finalizarea studiului de fezabilitate, pentru că în Comitetul local pentru situaţiile de urgenţă s-a hotărât realizarea unui studiu de fezabilitate care să cuprindă date tehnice şi economice, vizavi de menţinerea cu cheltuială minimă a acelui serviciu public aferent activităţii spitalelor, a şcolilor, după o prioritizare, dar şi explicaţii pentru cetăţenii racordaţi”.
Potrivit şefului administrativului reşiţean, doar 1.088 de abonaţi mai sunt racordaţi la CET, 257 dintre aceştia având distribuţia pe verticală, restul de 831 pe orizontală. „Nu pot 32.000 de familii să asigure subvenţii şi pierderi pentru circa 1.000 de familii racordate, explică primarul. 1.088 au plătit, mai puţin sau mai mult, pe luna ianuarie, acesta este adevărul! Trebuie să avem o viziune vizavi de ceea ce vom face pe viitor. Susţinem aceste pierderi, care sunt puţin mai mici decât anii precedenţi? Pentru că noi am făcut modernizări la sistemul de producţie şi parţial la cel de distribuţie. Dar aceste modernizări nu ajung, e nevoie de susţinere financiară majoră pe viitor şi banii trebuie să vină de undeva. De la Guvern, bani europeni, şi bineînţeles contribuţia noastră de 40%. Destul de greu de realizat un sistem performant dacă nu ai bani. Primii paşi i-am făcut, dar se pare că nu ajung!”.
Antoniu Mocanu