Primele cazuri de intoxicaţii au apărut sâmbătă seara, când trei pacienţi, mamă, tată şi fiică, din zona Ştei, au avut nevoie de acordarea primului ajutor în regim de urgenţă, femeile trebuind aduse la Unitatea Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Oradea. Marţi a fost din nou o zi cu ghinion, de data aceasta pentru o familie din Bratca, soţ şi soţie în vârstă de 70 respectiv 73 de ani. Cei doi au fost transportaţi tot la UPU Oradea. Tot în aceeaşi zi un alt pacient de 50 de ani a fost adus de la Husasău de Tinca direct la UPU cu acelaşi diagnostic. O altă femeie de 57 de ani a rămas la Spitalul din Beius.
„În multe circumstanţe, testele populare de toxicitate nu reprezintă criterii de diferenţiere a unei specii de ciuperci toxice faţă de o specie comestibilă. Ciupercile toxice nu au miros specific, pot fi şi ele atacate de melci iar fierberea poate inactiva doar unele toxine”, susţine dr. Laura Boţcău, medic în cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor.
„Principalele simptome ale intoxicaţiei cu ciuperci sunt în general greaţa, vărsăturile, diarea, durerile abdominale, care pot apărea în curs de câteva ore de la consumul ciupercilor dar uneori la un interval mai lung de timp”, precizează dr. Boţcău. Când se vor evidenţia aceste simptome, prezentarea la medic este obligatorie. Cu cât este amânată această vizită la medic sau chemarea ambulanţei, cu atât bolnavul îşi riscă propria viaţă.
Viorica Borz
