Acest sistem este aplicat de alte 10 ţări europene, iar acum, cu ajutorul Institutului Intercultural din Timişoara şi Inspectoratul Şcolar, vor fi prinşi în program copiii din şase unităţi de învăţământ din judeţ.
„Coordonatorul proiectului Comenius 3 este Poliţia Metropolitană din Londra, care va veni în decembrie în Timişoara pentru a discuta detalii. Proiectul este unic în ţară”, ne-a spus inspectorul Marin Popescu(foto) de la ISJ Timiş, care a fost plecat în Polonia zilele trecute unde a fost prezentat acest proiect.
Se vor face cursuri de formare atât pentru elevi cât şi pentru profesori, care la rându-le vor împărtăşi din cele învăţate celorlalţi. Prin acest program se încearcă reducerea violenţei în şcoli, asta pentru că, în Timiş în ultimi ani s-au înmulţit bătăile între elevi.
