Caraş-Severin, Romania

Fabrica are o producţie anuală de 150 de milioane de formate şi va acoperi necesarul de cărămizi pentru zonele de nord şi nord-vest ale României.

Wienerberger a investit până în prezent în România 60 de milioane de euro, pe lângă fabrica din Triteni fiind deschise alte două, la Gura Ocniţei – în 2003 – şi Sibiu, în 2004, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, Norbert Schwarzmuller, chief executive officer Wienerberger Ungaria.

“Am ales zona Clujului datorită necesităţilor pieţei, dar şi existenţei materiei prime pentru cărămizi, argila. Pe lângă fabrica din Triteni, avem şi o carieră de argilă pe care o exploatăm, chiar în spatele fabricii”, a spus Schwarzmuller.

Fabrica se întinde pe o suprafaţă de nouă hectare, dar are în concesiune şi cariera de argilă de 21 de hectare, care poate fi exploatată timp de 15 ani.

Schwarzmuller a adăugat că Wienerberger are în vedere construirea a încă două fabrici în România, pentru a acoperi zonele de nord-est şi cea a Bucureştiului.

Wienerbeger, cel mai mare producător de cărămizi la nivel mondial, a programat, pe termen mediu, investiţii de circa 100 de milioane de euro în România, fondurile urmând să fie direcţionate în unităţi de producţie şi posibile achiziţii ale unor jucători locali.