Caraş-Severin, Romania

„În 2004 Alianţa DA a elaborat o ofertă electorală ce cuprindea, la capitolul agricultură, o măsură privind instituirea rentei viagere agricole. După anumite reacţii şi declaraţii de intenţie a unor oficiali europeni, începând cu anul 2010, proprietarii de teren agricol care şi-au vândut sau arendat pământurile în schimbul rentei viagere agricole riscă să rămână fără banii promişi. De ce? Pentru că Uniunea Europeană consideră această subvenţie ca fiind ajutor de stat. Având în vedere acest potenţial risc şi faptul că există deja numeroase cazuri de persoane care şi-au vândut terenurile, toate acestea putând fi păgubite, l-am întrebat pe ministrul Cioloş care este poziţia ministerului. Totodată, l-am întrebat pe ministru cum înţelege ministerul pe care îl coordonează să informeze populaţia, precum şi dacă a găsit alte metode de compensare”, a declarat senatorul Dan Ungureanu.

D.R.