Caraş-Severin, Romania

„Chiar dacă nu mai vin la club, tot pentru Jiul muncesc, aşa că nu îmi dau demisia. În acest moment sunt în tratative cu zece jucători pe care vreau să-i aduc la Petroşani, unul dintre ei este un tânăr de perspectivă, Mădălin Munteanu. Are 18 ani şi va deveni un atacant valoros. Vreau să fac lucrurile aşa cum trebuie, dar aştept şi o recunoaştere pe măsură”, a spus Sdrobiş. Tot ieri conducerea clubului Jiul a dat publicităţii un comunicat de presă în care subliniază că vrea linişte la echipă. „Suntem obligaţi să răspundem suporterilor noştri, care îşi arată nedumerirea faţă de apariţiile periodice ale domnului Sdrobiş în presă împotriva conducerii clubului, când culmea, rezultatele echipei antrenate de domnul Gheorghe Poenaru sunt mai mult decât mulţumitoare. Vă informăm că suntem convinşi că cele trei apariţii cu atacuri în presă de la începutul campionatului şi până acum ale domnului Ioan Sdrobiş nu au nicio legătură cu faptul că au fost făcute înaintea unor jocuri foarte importante, ci sunt numai rodul întâmplării”, se arată în comunicat.