Caraş-Severin, Romania

Începând de sâmbătă toate cartierele Aradului vor avea parte de căldură. Potrivit primarului Gheorghe Falcă, „CET a dat drumul la căldură în mai multe etape, pentru a putea trage concluzii, a vedea unde sunt avarii, ce intervenţii mai trebuie făcute şi ce mai avem de corectat. Le-am cerut celor de la CET să spună când ajung cu agentul termic în fiecare zonă şi în fiecare apartament şi le-am solicitat să informeze populaţia cu privire la această situaţie”. Edilul local a mai susţinut miercuri şi faptul că ultima etapă în furnizarea căldurii vizează cartierul Vlaicu, pe dreapta, şi că la sfârştiul acestei săptămâni tot Aradul va avea căldură în apartamente.

Avarii puţine

Spre mulţumirea conducerii centralei electrice de termoficare, în această toamnă, odată cu furnizarea agentului termic, s-au înregistrat cele mai puţine avarii. „A fost vorba doar de avarii pe reţelele secundare. În comparaţie cu anii trecuţi, lucrurile sunt mult îmbunătăţite”, a punctat Gheorghe Falcă.

CET mai are însă de executat anumite lucrări la reţele, cum ar fi cele din zona teatrului, catedralei şi subtraversarea din centrul oraşului, însă se pare că şi aceste intervenţii vor fi finalizate în acest week-end.

A.B.