Ca să trecem direct la subiect, este vorba de balul bobocilor de anul acesta. Pregătirile sunt finalizate şi toată lumea, elevi profesori aşteaptă ca astăzi 19 octombrie, să participe la balul care va desemna bobocii liceului.
Cel puţin asta aşteaptă elevii claselor a XII-a. Bomba de abia acum explodează: la prima oră a acestei zile domnul director adjunct Alexandru Caragea a anunţat toţi elevii că “nu mai ţinem nici un bal”.
Cauza?… Conflictele eleviilor care au făcut coridoarele liceului să răsune. “Balul a trebuit organizat de câte doi reprezentanţi din fiecare clasa terminală. Din cauza faptului că domnul director favorizează o clasă în mod special nu mai putem face balul. Elevii lui favoriţi nu sunt de acord ca să ne implicăm şi noi astfel am ajuns unde am ajuns” ne-a declarat Sergiu Nica reprezentantul elevilor de la Eliade.
Directorul adjunct a cerut eleviilor să înapoieze toţi banii din biletele vândute şi să predea celelalte bilete care nu au ajuns la cei care doresc să fie prezenţi la bal.
“De unde să mai dăm noi bani dacă sala este achitată şi cheltuielile pentru bal au fost plătite” ne-au mai spus elevii.
Sergiu Nica spune că în spatele acestei probleme se află un conflict mai vechi între el şi Caragea. „În mod sigur de atunci nu prea mă simpatizează şi acuma se răzbună şi el cum poate.”
Totuşi balul este programat pentru ora 19:00. “Noi facem bal orice ar fi, cu sau fără profesori, cu sau fără Caragea”, ne-au spus elevii în cor.
