Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Scurtmetrajul „Calea Dunării”, regizat de Sabin Dorohoi, a câştigat sâmbătă, 2 noiembrie, „Young Audience Award” (premiul audienţei tinere) la competiţia oficială a „Cinemed – Festival de Film Mediterraneen” de la Montpellier, de pe Coasta de Azur.

Ajuns la cea de-a XXXV-a ediţie, festivalul de film organizat pe meleaguri franceze este unul dintre cele mai mari adresate cineaştilor din zona Mării Mediterane. Iar anul acesta, una dintre peliculele prezentate în avanpremieră a fost „Quai D’Orsay”, a celebrului regizor francez Bernard Tavernier.

De asemenea, la secţiunea „Panoramă”, a participat şi un lung metraj românesc, „Despre oameni şi melci”, al regizorului Tudor Giurgiu.

Filmul Calea Dunării este al doisprezecelea scurtmetraj regizat de Sabin Dorohoi şi al treilea după absolvirea facultăţii de film.

De la finalizarea sa, în luna mai a acestui an, scurtmetrajul a mai fost selecţionat şi la alte manifestări internaţionale importante: „Palm Springs Shortfest”, cel mai mare festival de scurtmetraje din America de Nord, sau „California Independent Film Festival”, ce va avea loc luna aceasta, în apropiere de San Francisco. Fimul Calea Dunării a avut premiera la Hollywood în cadrul Festivalului de Film „Est European SEEFest”.

Sabin Dorohoi a fost pasionat de film încă din copilărie. La 13 ani, realiza „poveşti filmate” cu prietenii, pe dealurile din jurul Bocşei, orăşel vacanţelor petrecute la bunici. A absolvit şcoala de cinema în 2007 şi a început să lucreze în industrie încă de când era student. La început ca asistent de producţie, asistent secund, regizor secund şi ulterior a regizat filme de scurtmetraj şi videoclipuri muzicale. Din cele doisprezece filme de scurtmetraj realizate, ultimele patru producţii („Ghela”, „Visând la Galapagos”, „Clopotul” şi „Fata din Transilvania”) i-au adus peste douăzeci de nominalizări şi premii internaţionale la festivaluri precum: Reykjavic, Geneva, Chicago, TIFF, Roma, Regensburg, Sardenia şi Festivalul de film Est European din Hollywood. Tema predilectã a filmelor sale este interacţiunea dintre lumea tradiţionalã, arhaicã şi societatea globalizatã din prezent. Unul din subiectele preferate este folclorul Transilvănean, prezent în „Clopotul” şi „Fata din Transilvania”, sau alienarea individului în societatea secolului XXI, în „Visând la Galapagos” şi „Calea Dunării”.

Filmul proaspăt premiat de publicul tânăr, pe Coasta de Azur, spune povestea unui băieţel dintr-un sat dunărean, rămas acasă cu bunicul după ce părinţii au plecat la muncă, la Viena. Născut într-o familie de pescari, copilul are o relaţie specială cu Dunărea şi încearcă să reia legătura cu mama sa pe calea apei. Filmările au durat trei zile, şi s-au derulat prin câteva studiouri nou înfiinţate în partea de Vest a ţării, aproape de Timişoara. Echipa a mai filmat la Cazanele Dunării, în apropiere de Orşova, şi la Reşiţa, în cadrul Colegiului Traian Lalescu, instituţie unde şi regizorul Sabin Dorohoi a urmat studiile liceale. Şi cum filmările s-au făcut la finele lunii martie, echipa a avut parte de o vreme capricioasă, cu temperaturi scăzute, ploi şi ninsoare.

Antoniu Mocanu