Caraş-Severin, Romania

S-a dat startul sezonului la FCM UTA. La reunire nu am avut parte de nimic spectaculos, ba chiar s-ar putea spune că am rămas dezamăgiţi de faptul că nici măcar anunţatul Alin Ilin nu s-a prezentat.

Cât despre dinamoviştii Lemnaru şi L. Ganea, nici urmă de ei şi e aproape sigur că nu vom mai ajunge la Arad. Din cei pe care îi aşteptam să-i vedem la faţă au lipsit Simao, Hidişan, Ibeh şi Vasiljevic.

Antrenorul Ionuţ Chirilă a rămas – probabil – şi el surprins de faptul că există atâte neprezentări şi nu a dorit să discute cu mass-media, tehnicianul anunţând o Conferinţă de presă în cursul zilei de marţi.

La capitolul veniri, doar două nume: Mircea Gheorghe şi Casian Maghici.

Dinamoviştii, spre alte zări

Ionuţ Chirilă s-a zbătut degeaba. A anunţat că ţintele lui sunt Liviu Ganea şi Valentin Lemnaru, dar cei doi sunt ca şi trecuţi la CS Otopeni, respectiv Gloria Bistriţa. Faptul că UTA este în liga secundă a contat enorm, jucătorii dorindu-şi să rămân în circuitul primei divizii.

Tăcere în privinţa absenţilor

Cei de la UTA nu au dorit să discute pe tema jucătorilor absenţi. Se ştie că Simao şi Hidişan ar dori să plece şi acum forţează – probabil – mâna antrenorului, prin neprezentare. Vasiljevic nu intră în planurile lui Chirilă, iar Ibeh pare doar că este un întârziat, la fel ca şi Ilin. În schimb, a apărut Casian Maghici, care ar putea fi legitimat, mai ales că şi jucătorul îşi doreşte acest lucru.

26 de jucători la runire

Ionuţ Chirilă a avut la dispoziţie, astăzi, 26 de jucători. Aceştia sunt Huţan, Mârne, Cohan – portari, Bălan, Bumbac, Buican, Mihuţ, Chiţa, Pascariu, Drecin, Văsâie, Turcuş, Drida, Melinte, Roszel, Furdean, L. Todea, Fl. Dan, C. Todea, Maghici, M. Ilie, Tau, Negru, M. Gheorghe, Edson, Radovanovic – jucători de câmp.

L.S.