REŞIŢA – După ce facilităţile acordate patronilor care angajau au fost şterse, treptat, cu buretele, din această toamnă apar altele noi.
Angajatorii pot beneficia de stimultente financiare în cazul în care angajează absolvenţi, şomeri cu vârsta peste 45 de ani, elevi şi studenţi pe perioada vacanţelor, ucenici, persoane cu handicap sau tineri expuşi riscului de marginalizare socială. De asemenea, beneficiază de stimulente şi angajatorii care încadrează în muncă şomeri care, în termen de trei ani de la data angajării, îndeplinesc condiţiile legale de pensionare. În acest caz, însă, începând din data de 22 octombrie 2013, de această facilitate beneficiază cei care vor angaja şomeri care vor îndeplini condiţiile de pensionare în termen de cinci ani de la data încadrării.
De asemenea, potrivit Legii 250/2013, tot din această toamnă, tinerii supuşi riscului de marginalizare socială vor beneficia, pe lângă subvenţionarea locului de muncă, de activităţi de informare şi de încadrare în baza unor convenţii încheiate între agenţiile de şomaj şi angajatori. Acest act se încheie pentru o durată de unu până la trei ani, cu condiţia ca la data semnării acestuia, tânărul să n fi împlinit vârsta de 26 de ani.
„Angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială şi care beneficiază de acompaniament social personalizat în baza unui contract de solidaritate, adică angajtorii de inserţie, beneficiază, lunar, pentru fiecare persoană din această categorie, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de două ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadării în muncă, până la expirarea contractului de solidaritate”, se arată într-un comunicat remis redacţiei. În prezent, valoarea indicatorului social de referinţă este de 500 de lei, subvenţia lunară acordată angajatorilor de inserţie putând fi de cel mult 1.000 de lei.
Antoniu Mocanu