ŞOPOTU NOU – De două luni, persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora bat în zadar la uşa Primăriei Şopotu Nou.
Aşa cum se întâmplă de câţiva ani încoace, în ultimul trimestru nu mai rămân bani pentru indemnizaţiile persoanele cu handicap grav şi plata salariilor asistenţilor personali. De obicei, fondurile se epuizau în ultimele luni ale anului, însă, în 2013, finanţarea de la bugetul de stat s-a asigurat doar pentru primul semestru. Din acest motiv, mai multe primării din Caraş-Severin, printre care şi cea din Şopotu Nou, nu au bani pentru plata acestor prestaţii sociale.
„În listele noastre figurează 37 de persoane cu handicap grav, din care trei primesc indemnizaţie. Restul bolnavilor sunt îngrijiţi la domiciliu de asistenţi personali, cărora noi trebuie să le plătim salariile. Ultimele plăţi faţă de aceşti oameni le-am făcut în iunie. De atunci, nu am mai văzut nici un ban de la Finanţe, iar singura noastră speranţă este o alocare bugetară, care, din păcate, întârzie să apară”, ne-a declarat primarul comunei Şopotu Nou, Păun Baba. Pentru achitarea plăţilor restante, dar şi pentru a putea încheia cu bine anul, în contul primăriei ar trebui să intre peste 180 de mii de lei.
„Cheltuielile estimate până la 31 decembrie, pentru plata indemnizaţiilor şi a salariilor pentru însoţitorii persoanele cu handicap grav, sunt de 185 de mii de lei. Dacă guvernul nu va aloca aceste sume în perioada imediat următoare, aceşti oameni vor rămâne în continuare fără bani, pentru că, oricâte eforturi am face, noi nu ne permitem să facem astfel de plăţi din bugetul local”, a precizat edilul din Valea Almăjului.
Roxana Bălan Nafiru