BOZOVICI – Lăudată intens prin intermediul internetului de turiştii străini, cascada Bigăr are nevoie de mai mult. Pentru că statisticile neoficiale au remarcat o creştere semnificativă de vizitatori ai cascadei în această vară, oportunităţile au venit inerent. Or, turismul are nevoie şi de infrastructură, de cazare şi alimentaţie publică pentru ca cei care vin să-şi satisfacă şi nevoile de bază. De aceea, câţiva investitori au decis să utilizeze promovarea deja făcută pentru a atrage turiştii în zonă.
„E adevărat, ideile şi intenţiile există, dar e nevoie să le şi punem în practică. Terenul trebuie intabulat – este o zonă aflată la limita Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa – unde sunt intenţii de investiţii chiar într-un complex turistic, cu pensiuni şi restaurant. Eu vin din mediul privat, unde am putut avansa termene de finalizare, dar acum totul depinde de acte şi birocraţie”, ne-a declarat Adrian Stoicu, primarul comunei Bozovici. În ceea ce priveşte foişorul existent lângă cascadă, acesta a fost reabilitat şi îmbunătăţit, de la acoperiş la dependinţe şi grup sanitar. „Vara asta putem spune că numărul turiştilor s-a însutit chiar, mulţumită recenziilor pe care vizitatorii le-au postat pe internet. De aceea şi Grupul de Acţiune Locală cu sediul la Iablaniţa a vizat zona prin fondurile pentru obiective turistice. Au fost făcute demersuri, ridicări topo, şi rămâne ca investitorii să se poată apuca de treabă după obţinerea actelor necesare”, a mai adăugat primarul Stoicu.
Până la construcţia unităţilor alimentaţie publică este nevoie de avize, iar, în cazul în care locaţia se află prea aproape de parc, de acordul administraţiei acestuia. Dar primii paşi au fost făcuţi.
„Este de bun augur o asemenea investiţie care nu trebuie făcută neapărat în apropierea cascadei, dar vizitarea căreia să fie inclusă într-un pachet turistic pentru agenţii economici din zonă. Acelaşi sistem poate fi aplicat şi la Rudăria, de exemplu, la complexul mulinologic. Pensiunile sau restaurantele pot fi construite şi în apropierea localităţilor, nu neapărat lângă obiectivele turistice şi am încercat să explicăm aceste lucruri primarilor din repsectivele zone. Încă nu am primit solicitare de clasificare din zona Bigăr, dar, în cazul unei unităţi de alimentaţie publică nu mai este necesară clasificarea, ci doar în cazul în care aceasta funcţionează pe lângă o structură de cazare”, ne-a declarat Florin Stoichescu, şeful Serviciului de Promovare Turism din cadrul Consiliului Judeţean Caraş-Severin. Am încercat să luăm legătura şi cu reprezentanţii administraţiei Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa pentru a afla dacă intenţiile investitorilor pot deveni realitate prin prisma impactului asupra ariei protejate, dar nu am reuşit.
Flavius Rotariu
