În urmă cu două ierni, într-o dimineaţă, în apropiere de Biserica Pătru Iacob, m-am întâlnit cu o haită de câini. M-au lătrat, m-au înconjurat şi chiar dacă ţipam nu îi speria nimic. Norocul meu a fost că un om al străzii, care căuta prin tomberoane, i-a alungat, şi îi mulţumesc şi azi. Nu ştiu ce aş fi păţit…
Din start spun că nu sunt de acord ca haite de câini să se plimbe pe străzi. Iar procesul de eutanasiere se poate face în linişte fără să ne facem de râsul Europei.
În ultimele zile însă, parcă toată lumea a înnebunit. Să curgă sânge! Omorâţi! Căsăpiţi! Fără milă! Răzbunare!!! Tragedia unui copil ucis de unii dintre mulţii câini fără stăpân de pe străzile unei capitale… europene se transformă într-un val de isterie, atât de asemănător celui al gripei aviare de acum câţiva ani, când găinile oamenilor erau arse de vii.
Referendum, politicieni şi „vedete” care-şi storc lacrimi, aleşi care pasează răspunderea, presa care alimentează focul pentru rating, şi, deasupra tuturor, frenezia „omului de rând”. Mă întreb unde era zelul românilor în urmă cu câţiva ani, sau cu un an? Sau cu o lună? Sau poate nu ştiau că banii ce ar fi trebuit folosiţi pentru adunarea, sterilizarea şi adăpostirea câinilor fără stăpân dispăreau în buzunarele unor aleşi ori ale unor asociaţii ce nu au vreo legătură cu protecţia animalelor? Atunci de ce nu au făcut mitinguri? A trebuit să moară un copil ca să se trezească? De fapt, stai. Nici acum nu s-au trezit. Nu au înţeles decât că problema maidanezilor trebuie rezolvată cu parul, uitând că aceasta nici măcar nu există. Există în schimb una a oamenilor.
Un câine nu poate fi vinovat sau nevinovat, pentru că e un animal – acţionează din instinct, nu are responsabilitate. În schimb, oamenii o au (sau ar trebui să o aibă). Dar de ce să mergeţi la adevăraţii responsabili şi să-i luaţi de guler, când e mult mai simplu să puneţi mâna pe rangă, puşcă sau otravă, să ieşiţi pe stradă şi să vă descărcaţi astfel furia? Până la un punct, această isterie, cauzată de frică şi de indignare, poate fi înţeleasă. E greu să-ţi păstrezi calmul şi să judeci la rece văzând un copil sfâşiat de un câine sau să accepţi cu resemnare să fii fugărit de maidanezi în drum spre muncă sau când te duci să arunci gunoiul.
Dar de aici şi până la a căsăpi pe stradă, în văzul lumii, arătându-ţi bărbăţia cu ciomagul, pentru a satisface pofta primordială de a ucide, este mult. Totul, într-un scop „nobil”.
Da, eutanasierea este o soluţie, una delicată de altfel, şi poate singura ce eliberează străzile de zecile de mii de câini vagabonzi. Când totul e sub control, se poate vorbi de sterilizare, adăposturi etc. Dar nu sunt de acord cu măcelărirea câinilor comunitari. Problemele, indiferent cât de delicate ar fi, le rezolvi prin raţiune şi responsabilitate. Pentru că de aia eşti om şi nu…câine vagabond.
Nina Curiţa