Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Potrivit reglementărilor europene, APIA le va plăti fermierilor care au depus cereri de plată în cadrul Campaniei de sprijin pe suprafaţă 2013, un avans în cuantum de până la 75% din suma cuvenită.

Astfel, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură au decis ca, începând de joi, 5 septembrie, să efectueze plata în avans pentru beneficiarii măsurilor de dezvoltare rurală, 211 – „Plăți pentru zona montană defavorizată”, 212 „Plați pentru zone defavorizate – altele decât cele montane” și 214 „Plăți pentru agromediu”.

„Acordarea plăţilor în avans este justificată de necesitatea pregătirii unor măsuri administrative care să asigure efectuarea plăţilor către toţi solicitanţii, până la finalul implementării PNDR 2007 – 2013, dar şi pentru a veni în sprijinul fermierilor în vederea acoperirii cheltuielor necesare pentru înfiinţarea culturilor de toamnă şi pentru a încuraja respectarea bunelor practici agricole şi de mediu”, a declarat Dumitru Stepanescu, directorul APIA Caraş-Severin. Pentru efectuarea acestor plăţi, APIA va aloca suma de 300 de milioane de euro.