Caraş-Severin, Romania

Cele două tabere s-au întâlnit la Palatul Victoria pentru a semna acordul privind majorarea venitului minim la 540 de lei, începând cu 1 octombrie. Guvernul le propune sindicaliştilor o strategie pe termen lung privind majorarea salariului minim pe economie.

Pentru început, premierul Călin Popescu Tăriceanu promite 40 de lei în plus la salariul minim, începând cu 1 octombrie 2008, urmând ca la 1 ianuarie 2009 să adauge alţi 60 de lei. După această dată, venitul minim ar urma să crească, anual, cu aproximativ 100 de lei, astfel încât, în 2014, acesta să ajungă la 1.325 de lei, adică la jumătate din valoarea salariului mediu brut.

Mai mult, Guvernul vrea să emită, în toamnă, o ordonanţă de urgenţă în urma căreia anumite ajutoare, probabil şi venituri, să nu mai fie raportate la salariul minim pe economie. Asta pentru ca efortul bugetar făcut în urma majorării câştigului minim să fie şi el tot minim.

Conform statisticilor, în Caraş-Severin, în aprilie 2008, salariul mediu net a fost de 997 lei, salariul mediu net cel mai mare fiind în domeniul serviciilor, adică 1.047 de lei. Cel mai mic era în agricultură şi piscicultură, adică 927 de lei.

Nina Curiţa