REŞIŢA – Problema angajării tinerilor proaspăt ieşiţi de pe băncile şcolilor rămâne una spinoasă pentru judeţ.
Zi de zi, lista tot mai goală a posturilor vacante cuprinde meserii pe care nu le prea caută nimeni sau, mai rău, locuri pentru care nu există oameni calificaţi. Ţinând cont de aceste realităţi, oare învăţământul cărăşean este pregătit sau deschis spre ceea ce se întâmplă pe piaţa muncii, se adaptează uşor schimbărilor? Caius Isac, directorul executiv al AJOFM Caraş-Severin, explică: „Nu pot să vă dau un răspuns tranşant, cu «Da» şi «Nu», pentru că problema locurilor de muncă şi problema societăţilor din Caraş-Severin este una oscilantă şi atunci nu putem, dacă nu se face un plan al învăţământului pe termen mediu sau lung, să ştim cam ce meserii sunt la ora actuală, sau ce meserii se caută şi să formeze persoanele în acea dată. Pentru că dacă am avea o situaţie a prognozării a ceea ce se va face în viitor, ce dorinţe sau ce cerinţe au angajatorii, am putea să facem aceste lucruri. Aşa, fiind o piaţă fluctuantă, şi învăţământul până la urmă, pregătirea pe care o face, trebuie să se adapteze tot timpul din mers. Da, sunt multe meserii, poate, acum au început din nou şcolile de arte şi meserii, sunt multe licee, multe facultăţi unde copiii termină, dar în cazul cărora meseriile nu se regăsesc pe piaţa muncii”.
„Încercăm şi reintegrarea tinerilor pe piaţa muncii, care este o problemă oarecum greoaie şi spinoasă, explică Isac. Şi pentru aceasta avem ucenicia. Noi încercăm să implementăm Legea uceniciei în judeţul Caraş-Severin, discutăm la ora actuală şi cu angajatorii. Am vorbit şi în Caransebeş când am fost, vorbim şi în Reşiţa, să vedem dacă reuşim să putem să găsim tineri care nu au nicio meserie, nicio calificare, să-i putem integra direct în câmpul muncii, unde să dobândească şi o calificare într-o meserie”.
Deocamdată, la capitolul ucenicie, nu există nicio solicitare. Totul este la nivelul speranţelor, tatonărilor şi încercărilor. Soluţia rămâne tot într-o nouă calificare, alta decât cea dată de şcoală. „Putem noi să-i calificăm şi să le găsim noi meserii ce sunt cerute pe piaţă, astfel ca ei să poată mai uşor să se integreze în muncă, crede directorul agenţiei. De asemenea, am intrat în contact cu liceele, unde prin consilierul nostru, încercăm să le deschidem viitorul spre piaţa muncii tinerilor care termină această formă de învăţământ, să ştie cum să-şi facă un CV, cam spre ce meserii pot să se îndrepte, cam ce este pe piaţa muncii, adică ei să cunoască aceste lucruri. Acelaşi lucru îl facem şi cu universitatea, unde am avut deja o bursă de CV-uri, am avut un contact între studenţi şi angajatori, să vedem care şi cum este cerinţa, cam ce ar dori agenţii economici să angajeze din aceste persoane care termină o formă de învăţământ. Continuăm cu universitatea, spre sfârşitul lunii acesteia, începutul lunii viitoare să facem o nouă întâlnire între studenţi şi angajatori”.
Şi, totuşi, rămâne problema specializărilor şcolilor şi facultăţilor. Numărul tot mai scăzut de elevi şi studenţi a trecut presiunea concurenţei de pe umerii lor pe cei ai unităţilor de învăţământ, gata să-i sacrifice, distrugându-le viitorul, dar pentru a nu-i pierde şi a fi nevoite să-şi închidă porţile. Oare acestea sunt adaptate nevoilor reale ale pieţei muncii sau doar dorinţelor şi aspiraţiilor tinerilor? „Aici este o problemă ingrată, pentru că toată lumea vrea să meargă pe un anumit domeniu, nu se mai pune accentul foarte mult pe meserii la ora actuală, spune şeful AJOFM. Înainte, Reşiţa a avut o tradiţie în meseriile de bază, cum sunt cele de strungar, lăcătuş, forjor sau sudor. La ora actuală, ducem o lipsă acută de aceste meserii. Sunt oamenii care au îmbătrânit, care erau profesionişti în aceste meserii. Acum ce este pe piaţă şi ce avem nu sunt foarte profesionişti, să spun aşa, în aceste meserii. Pe de altă parte, nu mai sunt create aceste meserii pentru că nu mai sunt căutate. Nemaifiind şcolile de arte şi meserii, copiii nu le-au făcut, nu sunt îndrumaţi, şi poate nu sunt îndreptaţi spre aceste meserii”. Şi aici intervine ucenicia la locul de muncă, firmele având posibilitatea să-şi califice ei omul într-o meserie de care au nevoie.
Exista însă un consorţiu regional şi un comitet local care să ajute la adaptarea învăţământului profesional şi tehnic la realităţile pieţei muncii. „Ei încearcă să facă, avem şi un coleg care este în acest comitet, dar problema este dezastruoasă, pentru că până la urmă cred că adaptarea şcolilor nu s-a făcut atât de repede cum se mişcă piaţa forţei de muncă”, a mai precizat Isac.
Antoniu Mocanu