REŞIŢA – Nu doar şoferii sunt în atenţia oamenilor legii, ci şi cei care traversează neregulamentar.
Poliţiştii rutieri şi de ordine publică au desfăşurat acţiuni în prima decadă a acestei luni, pe raza întregului judeţ, pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul neacordării de prioritate şi indisciplină pietonală.
„Acţiunile au avut drept scop reducerea victimizării din accidentele rutiere produse pe fondul traversării neregulamentare sau neacordării priorităţii de trecere pietonilor, încălcări ce se regăsesc ca fiind a treia cauză generatoare de accidente în judeţul nostru”, a precizat agentul principal Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.
În cadrul acestor activităţi au fost sancţionaţi 170 de pietoni care au traversat neregulamentar strada şi 18 şoferi care nu a acordat prioritate de trecere, cărora le-au fost reţinute şi permisele de conducere. În vizorul poliţiştilor au fost toţi participanţii la trafic care au încălcat normele legale şi astfel, în perioada menţionată, au fost aplicate 404 sancţiuni contravenţionale.
Flavius Rotariu