Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Înscrierea în clasa a IX-a se face fără examen, pe baza mediei de admitere. Admiterea în liceu în anul şcolar 2013-2014 începe pe 5 iulie, prin completarea fişelor de înscriere de către absolvenţii claselor a VIII-a.

Media de admitere este media aritmetică între media generală la Evaluarea Naţională şi media generală de absolvire a claselor V-VIII. Excepţie fac clasele de liceu pentru care elevii trebuie să susţină probe de aptitudini, clasele cu predare în regim bilingv pentru care elevii trebuie să susţină probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă şi clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale.

Înscrierea în clasa a IX-a, cu excepţia absolvenţilor de gimnaziu care susţin probe de aptitudini, se face prin repartizare computerizată, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, în baza opţiunii candidatului pentru filiera, profilul, specializarea sau domeniul respectiv şi în limita locurilor aprobate prin planul de şcolarizare. Pe 16 iulie are loc prima repartizare computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a, iar pe 17 iulie se afişează rezultatele.

Lavinia Predescu