COMORÂŞTE – În data de 9 iunie, în jurul orei 23.30, o femeie din Comorâşte a sunat la Poliţia din Forotic cu privire la faptul că soţul acesteia, după ce s-a îmbătat, a ameninţat-o cu un topor, femeia fugind împreună cu trei copii minori la mama sa.
În urma investigaţiilor s-a constatat că după ce băuse bine, Narcis M., în vârstă de 36 ani, a devenit agresiv, a forţat uşa locuinţei unde se refugiase soţia sa şi i-a ameninţat cu un topor pe toţi cei aflaţi în interior. La faţa locului a ajuns un poliţist care i-a solicitat bărbatului recalcitrant să-l lase pe cel de-al patrulea copil minor să meargă la mama sa, însă Narcis M. a refuzat.
La faţa locului au sosit alţi doi poliţişti, Narcis M. fiind dus la secţie. Deşi iniţial nu s-a opus, ulterior a fost necesară încătuşarea sa. De la faţa locului a fost ridicat în vederea cercetărilor toporul folosit de agresor.
La sediul poliţiei, bărbatul a declarat că se simte rău, fiind condus de poliţişti iniţial la Spitalul Oraviţa, iar ulterior la Spitalul Judeţean Reşiţa, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale. Faţă de Narcis M. se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, ameninţare şi portul fără drept de arme albe în locuri publice.
Însă nici bărbatul nu a stat degeaba, pe 10 iunie el depunând o plângere faţă de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă. În cadrul sesizării au fost făcute primele verificări şi va fi înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin pentru competentă soluţionare.