REŞIŢA – Joi, 30 mai, în sala de sport a Liceului Teoretic Traian Vuia din Reşiţa, a avut loc etapa judeţeană a concursului pe teme de protecţie civilă Cu viaţa mea apăr viaţa.
La start s-au prezentat nouă echipaje de la şcoli gimnaziale şi şapte de la licee. În urma desfăşurării celor trei probe – una teoretică şi două practice (transportul unui pacient cu targa şi traseul cu obstacole) – au fost desemnaţi câştigătorii. La categoria şcoli gimnaziale, pe primul loc s-a situat echipajul Şcolii Gimnaziale Mihai Peia din Reşita, urmat de cel al Şcolii Gimnaziale din Târnova, respectiv cel al Liceului Tehnologic Clisura Dunării Moldova Nouă. La licee, pe primul loc s-a clasat echipajul celui din Moldova Nouă, urmat de cele de la Liceele tehnologice Mircea Eliade din Reşiţa şi Tata Oancea din din Bocşa.
Echipele situate pe primele locuri la cele două categorii vor reprezenta Caraş-Severinul în faza inter-judeţeană a concursului, ce se va desfăşura tot la Reşiţa, în ultima săptămână a acestui an şcolar.
Elevii au primit cupe, diplome, medalii şi premii constând în diferite obiecte. Competiţia a fost organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin, sprijinit de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Semenic, cu concursul Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret şi a Centrului de Voluntariat Reşiţa. Evenimentul a fost sprijinit de S.C. TMK Hydroengeneering Power SRL, parte a Grupului CEZ România, şi de Consiliul Judeţean Caraş-Severin. În plus, toţi copii prezenţi au primit cadouri cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului din partea Primăriei Reşiţa.