Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Construcţia gazoductului, proiect despre care JCS a mai scris, va demara în Caraş-Severin în 2015 şi se va întinde pe o perioadă de aproximativ 4 ani. Cel puţin aşa susţin oficialii Nabucco Gas Pipeline România, prezenţi în aceste zile în judeţ. Potrivit acestora, cei 108 kilometri de conductă care vor traversa Caraş-Severinul de la Topleţ până la Sacu vor fi amplasaţi în totalitate, în subteran, la o adâncime de cel puţin 1 metru iar perioada de operare a gazoductului va fi de 40 de ani.

Din punct de vedere al organizării, pe raza judeţului vor fi realizate două depozite de ţeavă, la Mehadia şi Constantin Daicoviciu, plus o organizare de şantier la Domaşnea, unde vor putea fi cazaţi circa 300 de muncitori. În ce priveşte impactul asupra mediului, se consideră că acesta nu va fi unul major, chiar dacă gazoductul traversează situl Natura 2000 Domogled-Valea Cernei şi parcul naţional cu acelaşi nume, dar şi râul Timiş, între Rusca şi Prisaca.

„Avem avize de la toate parcurile şi în plus, fiind un proiect de siguranţă naţională, conform legislaţiei în vigoare, avem permisiunea de a construi în aceste locaţii. Impact semnificativ asupra mediului ar putea exista doar în cazul unui atac terorist asupra conductei, ceea ce este extrem de puţin probabil“, spun reprezentanţii IPTANA, cei care s-au ocupat de evaluarea impactului acestui proiect.

De altfel, conducta va avea şi o zonă de protecţie de 12 metri şi o alta de siguranţă de 400 de metri, în care construirea se face doar cu acordul proiectantului şi al operatorului gazoductului.

Nina Curiţa